Cuvinte comune cu origini mai putin cunoscute

Ipotecare si ipoteca (mortgage, eng.). Cand auzi de ipoteca sau ipotecare te trec fiori pe toata sira spinarii si incepi sa traiesti o experienta asemanatoare celei din ultimele clipe de viata. De la frantuzescu mort (decedat) si gaige (gaj, angajament), mort gaige era un trasfer de proprietate ca o conditie de securitate pentru un imprumut. In timpul gajului, angajamentului, posesiunea se transfera, dreptul la proprietate ramane asupra obiectului. Daca se platesc banii, obiectul revine in posesiunea celui care s-a angajat, daca nu posesiunea se pierde si bunul e vandut. Ipoteca functioneaza invers. Persoana care ofera o proprietate pentru ipotecare retine posesiunea, ramane cu obiectul, insa dreptul asupra sa, dreptul de proprietate este transferat unei banci oferindu-se bani in schimb. Daca se platesc banii la timp, dreptul de proprietate revine posesorului de drept. De aici si ideea de „mort”, pentru ca intelegerea „murea” atunci cand se plateau banii si proprietatea revenea la cel de la care fusese luata temporar. Dolar (dollar, eng.). Istoria cuvantului dolar incepe prin secolul al XVI-lea cand, in Muntii Erzgebirge, Cehia de astazi, exista un oras numit Joachimstal. Cand s-a descoperit in zona argint, a devenit cel mai mare furnizor de monede din Europa, mondele de argint devenind cunoscute sub numele de Joachimsthalers. Cuvantul a fost prescurtat si asa s-a ajuns la taleri. Tal insemna vale, in rusa se spunea dol, in daneza dal, iar in engleza moderna „dale” (vale). Cuvantul care se folosea pentru mondele de argint a devenit tolar in slovena, daalder in daneza si daler in limbile scandinave. Spaniolii au venit cu numele dolar, care a si ramas pana in ziua de astazi. Asadar, multi au uitat de Joachimstal cu toate ca a fost asa de important pentru banii de astazi.

Achizitionarea online de servicii de transport marfa

Serviciile de transport marfa sunt, astazi, foarte importante si destul de cautate de cei care transforta frecvent marfuri dintr-un oras in altul al Romaniei sau dintr-o tara in alta. Orice firma de transport marfa isi desfasoara activitatea in concordanta cu reglementarile in vigoare, incercand sa asigure servicii de calitate, indiferent de tipul de marfa transportata sau de destinatie.

Ce este transportul rutier de marfa?

Transportul rutier de marfa desemneaza deplasarea in spatiu a marfurilor, cu ajutorul unor autovehicule specializate. Transporturile rutiere de marfa se pot desfasura pe plan national, cat si international. Exista mai multe tipuri de servicii de transport marfa, in functie de fiecare casa se expeditii in parte (in regim grupaj, exclusiv etc.).

Firme online de transport marfa 

Daca ai nevoie de serviciile unei firme de transport marfa, iti va fi mult mai simplu daca vei cauta online firma de transport marfa care sa raspunda nevoilor tale.
Internetul iti pune la dispozitie numeroase oferte de transporturi de marfa, de la numeroase companii din domeniu. De asemenea, vei beneficia de toate informatiile legate de tipurile de transporturi de marfa efectuate, de regiunile / tarile in care se realizeaza transportul, pentru a sti cu exactitate daca firma respectiva corespunde nevoilor si necesitatilor tale.

Online, vei gasi recomandari din partea fostilor clienti, testimoniale si alte informatii care te vor convinge sa faci o alegere. Toate casele de expeditii care isi prezinta serviciile prin intermediul unui site si care se respecta trebuie sa detina o pagina de portofoliu / testimoniale pentru a-i convinge pe cei care le calca pragul de seriozitatea de care dau dovada in serviciile pe care le desfasoara. Apeland la contractarea online de servicii de transport marfa economisesti timp pretios, te bucuri de simplitate si de transporturi de marfa efectuate la timp, oriunde in lume.

Atentie insa la seriozitatea casei de expeditii contractate: testimonialele, parerile celorlalti clienti, precum si felul in care se prezinta o companie de transport de marfuri te vor ajuta sa alegi corect.

De ce pastram haine pe care nu le imbracam niciodata?

In garderoba fiecarei femei regasim adesea o parte activa si una inactiva a acesteia, functie de preferinte, accesibilitate si confort. Avem haine pe care le purtam si haine pe care nici macar nu stim ca le mai avem sau refuzam vehement sa le mai imbracam.

Aceste haine se afla in stare latenta, mereu pline de speranta ca intr-o o zi ne vor impodobi trupurile si isi vor duce la capat destinul. Ele sunt de cele mai multe ori o povara, pentru ca ne fac sa pierdem din putinul spatiu pe care il mai avem in dulap, constiente fiind ca nu le vom mai imbraca niciodata. De fapt, inca din momentul achizitionarii au fost sortite uitarii, pentru ca din varii motive, nu ne-au mai placut. Cele mai multe dintre noi stocam haine pe care nu le mai purtam. Majoritatea femeilor pastreaza adesea trei dimensiuni diferite, cu speranta ca greutatea lor va fluctua la un moment dat. Dintre aceste haine, cele mai mici dimensiuni sunt pastrate pentru ca femeile sunt din ce in ce mai increzatoare in ideea de schimbare.

Atat timp cat pastram hainele "mici", trebuie sa gasim o motivatie ca sa le si schimbam. Un prim pas pentru a renunta, ar fi o recunoastere a infrangerii. Unele femei folosesc haine pentru a le ajuta sa isi tina sub control greutatea. Uneori acestea influenteaza mai mult decat banalul cantar, permitandu-ne astfel sa ne monitorizam kilogramele in functie de o anumite dimensiune. Putem masura pierderea in greutate, sau cresterea acesteia, in functie de perechea de blugi care ni se potriveste cel mai bine. Exista, de asemenea, si motive financiare pentru pastrarea unor haine. Fiecare cumparatura este, in fond, o investitie. Din moment ce am cumparat propriile noastre haine, suntem constienti de valoarea lor monetara si le purtam suficient de mult, astfel incat sa le justificam costul initial. Valoarea schimbarii unui obiect se poate stabili in functie de clasificarea lui si de modul in care il privim - ca o posesie sau ca pe un gunoi.

Asadar, daca vom renunta la ceva, putem percepe aceasta ca pe o pierdere de valoare economica. Aruncand o haina in cosul de gunoi, acceptam faptul ca a devenit lipsita de valoare. Aceasta este si o recunoastere tacita a faptului ca achizitia a fost o greseala inca de la inceput si ca nu am reusit in calitate de consumatori. Pe de alta parte, achizitionarea de haine si pantofi sport dama ieftini, spre exemplu, pot duce la un schimb mai des de colectii, astfel incat sa nu mai existe toata aceasta aglomeratie in dulapul nostru.

Daca dorim cu adevarat sa renuntam la o parte din garderoba, trebuie sa invatam sa clasificam corect lucrurile in functie de accesibilitatea si functionalitatea lor, astfel incat o rochie care a devenit prea stramta sa poata fi purtata si de altcineva. Numai atunci vom invata sa traim fara reasigurarea prezentei sale.

Cum traiesc oamenii saraci cu duhul

Metamorfozele realitati exterioare modelate de spiritul creator se revarsa in formele pe care cuvantul le ia in incercarea sa de a denota si conota. Aici intervine imaginata umana, care poate converge pana la fantezie, fantezia fiind "imaginatia sporita, fictiunea deliranta”. caci - pentru a vedea lucrul care sta sa nasca din samanta, “trebuie sa ai geniu" (cum zice Lao-Tze). Arta literara nu copiaza realitatea, nu este o simpla umbra a aspectului de viata prezentat, ci o re-creare, o mentionare, caci orice act lingvistic este egocentric, dar manifestarea prezentei eului care se declara - guverneaza procesul de comunicare aceasta fiind definitorie prin actiunea functiei stilistice in dezvoltarea identitati stilistice a textului.

Transfigurand artistic realitatea prin fictiune, scriitorul devine creatorul operei literare, care reprezinta o unitate indisolubila intre un continut si o forma, cu un mesaj, transmis prin cuvinte structurate in text cu valoare estetica, caci nimic nu exprima in chip mai lamurit secretul fabulei artistice decat parabola prefacerii apei in vin. Astfel putem trasa o paralela asupra faptului ca apa fiind platitudine. banalitate, monotonie, se transforma in vin care reprezinta putere, veselie, belsug. El - cuvantul - “in conformitate cu textul parabolei si in intelesul cel mai literal al vorbirii, binecuvanteaza." ne spune Nicolae Steinhardt. Structura spirituala si intelectuala ce confera unicitate fiecarui scritor conduce inerent la atitudini diferite fata de lumea exterioara, si inregistreaza si traiesc impresiile primite din afara, in mod variat, conform unor inclinati personale: “Subiectul vorbitor inscrie textul pe care construieste pe o anumita pozitie in confruntarea permanenta dintre traditie, fixata in modele reexistente de actualizare a sistemului limbi, si inovatie in functie de aceasta pozitie, textul isi dezvolta, prin dimensiunea stilistica, o identitate specifica."

Comunicarea literara se intemeiaza pe o conventie, deliberat acceptata de cei doi poli ai ei: emitatorul - creatorul operei literare, care, in nevoia sa acuta de a-si exprima umbra gandului, alege o forma si un continut, un gen si o specie prin care se transmite si pe care si le asuma, caci e foarte greu, cand ai responsabilitatea sa faci ceea ce faci, sa te pui pe scris, fiindca scrisul te definitiveaza, in sensul ca te arata fara posibilitate de iesire, insa iti curajul redimensionarii lumii exterioare si revelarii celei interioare pe care l-au avut cei care, cu sfiala sau indrazneala si-au asumat calitatea de scriitor, contribuind la creionarea unei literaturi viabile, care sa devina o metafora a culturii si expresia cea mai draga sufletului - asa cum afirma Garabet Ibraileanu, poporului roman. Si pe de alta parte avem si receptorul, lectorul, care devine judecator si complice al actului de comunicare scrisa, care are sarcina de a intelege, de a evalua si de a coopera la generarea sensului.

Paul Cornea identifica sase tipuri de lector: “alter-ego", care este scriitorul insusi, vizat, cel pe care-l are in vedere emitentul unui text, adresat unei anumite categorii de cititori (copii, sportivi etc); prezumtiv (ideal) e cel pe care autorul il revendica fara a-l cunoaste, virtual sau implicit e un construct abstract cu, rolul de a prestructura potentialitatile semantice ale textului, prestatia sa coincida cu intentia auctoriala, lectorul inscris e cititorul prezent in text, aparand adesea sub forma personajului care gaseste ori publica un manuscris, si lectorul real (empiric) care este cititorul propriu-zis, dotat cu o identitate socio-culturala precisa, cel care citeste efectiv textul. Obsesii compulsive care ranesc viata… Lumea nu-i d