Metamorfozele realitati exterioare modelate de spiritul creator se revarsa in formele pe care cuvantul le ia in incercarea sa de a denota si conota. Aici intervine imaginata umana, care poate converge pana la fantezie, fantezia fiind "imaginatia sporita, fictiunea deliranta”. caci - pentru a vedea lucrul care sta sa nasca din samanta, “trebuie sa ai geniu" (cum zice Lao-Tze). Arta literara nu copiaza realitatea, nu este o simpla umbra a aspectului de viata prezentat, ci o re-creare, o mentionare, caci orice act lingvistic este egocentric, dar manifestarea prezentei eului care se declara - guverneaza procesul de comunicare aceasta fiind definitorie prin actiunea functiei stilistice in dezvoltarea identitati stilistice a textului.
Transfigurand artistic realitatea prin fictiune, scriitorul devine creatorul operei literare, care reprezinta o unitate indisolubila intre un continut si o forma, cu un mesaj, transmis prin cuvinte structurate in text cu valoare estetica, caci nimic nu exprima in chip mai lamurit secretul fabulei artistice decat parabola prefacerii apei in vin. Astfel putem trasa o paralela asupra faptului ca apa fiind platitudine. banalitate, monotonie, se transforma in vin care reprezinta putere, veselie, belsug. El - cuvantul - “in conformitate cu textul parabolei si in intelesul cel mai literal al vorbirii, binecuvanteaza." ne spune Nicolae Steinhardt.
Structura spirituala si intelectuala ce confera unicitate fiecarui scritor conduce inerent la atitudini diferite fata de lumea exterioara, si inregistreaza si traiesc impresiile primite din afara, in mod variat, conform unor inclinati personale: “Subiectul vorbitor inscrie textul pe care construieste pe o anumita pozitie in confruntarea permanenta dintre traditie, fixata in modele reexistente de actualizare a sistemului limbi, si inovatie in functie de aceasta pozitie, textul isi dezvolta, prin dimensiunea stilistica, o identitate specifica."
Comunicarea literara se intemeiaza pe o conventie, deliberat acceptata de cei doi poli ai ei: emitatorul - creatorul operei literare, care, in nevoia sa acuta de a-si exprima umbra gandului, alege o forma si un continut, un gen si o specie prin care se transmite si pe care si le asuma, caci e foarte greu, cand ai responsabilitatea sa faci ceea ce faci, sa te pui pe scris, fiindca scrisul te definitiveaza, in sensul ca te arata fara posibilitate de iesire, insa iti curajul redimensionarii lumii exterioare si revelarii celei interioare pe care l-au avut cei care, cu sfiala sau indrazneala si-au asumat calitatea de scriitor, contribuind la creionarea unei literaturi viabile, care sa devina o metafora a culturii si expresia cea mai draga sufletului - asa cum afirma Garabet Ibraileanu, poporului roman. Si pe de alta parte avem si receptorul, lectorul, care devine judecator si complice al actului de comunicare scrisa, care are sarcina de a intelege, de a evalua si de a coopera la generarea sensului.
Paul Cornea identifica sase tipuri de lector: “alter-ego", care este scriitorul insusi, vizat, cel pe care-l are in vedere emitentul unui text, adresat unei anumite categorii de cititori (copii, sportivi etc); prezumtiv (ideal) e cel pe care autorul il revendica fara a-l cunoaste, virtual sau implicit e un construct abstract cu, rolul de a prestructura potentialitatile semantice ale textului, prestatia sa coincida cu intentia auctoriala, lectorul inscris e cititorul prezent in text, aparand adesea sub forma personajului care gaseste ori publica un manuscris, si lectorul real (empiric) care este cititorul propriu-zis, dotat cu o identitate socio-culturala precisa, cel care citeste efectiv textul.
Obsesii compulsive care ranesc viata…
Lumea nu-i d