Cum se obtine apa de calitate

Apa de calitate, este esentiala pentru organism

Cu totii stim ca organismul are mare nevoie de hidratare, iar in acest sens apa potabila reprezinta sursa principala de hidratare a organismului. Pentru a ne pastra sanatatea intacta este absolut esential sa consumam o apa cat mai curata si de cea mai buna calitate, astfel dupa efectuarea anumitor studii s-a ajuns la concluzia ca cea mai buna apa este apa trecuta prin filtre si purificata. Asadar apa este considerat fundamentul vietii, fie ca este destinata oameniilor, florei, sau faunei. Consumul ridicat de apa are numeroase functii benefice pentru organism, astfel apa contribuie la eliminarea toxinelor, ajuta procesuld e digestie, absoarbe hrana intr-un mod foarte bun, precum si multe altele.

In ce masura depinde starea de sanatate, de consumul de apa

Apa este printre putinele lichide la care nu se pune problema asupra cantitatilor consumate, astfel alaturi de aer si apa este vitala pentru a supravietui. Pentru a avea un organism sanatos, puternic si bine hidratat este recomandata consumarea a cel putin 2 litri de apa pe zi. Anumiti specialisti au realizat unele studii si au ajuns la concluzia ca la fiecare 18 kilograme cantarite trebuie consumat aproximativ 1 litru de apa. Este bine de stiut ca nu toata apa care se vrea a fii potabila, este si buna de baut, iar in acest sens sunt recomandate filtrele de apa. Apa de cea mai buna calitate se obtine daca este trecuta printr-un filtru de apa, iar beneficile consumului unei astfel de ape nu raman asteptate prea mult. Asadar daca se consuma apa de calitate se elimina cu usurinta deseurile si toxinele din organism. De asemenea un consum adecvat de apa, imbunatateste metabolismul si ajuta la reducerea greutatii. Pe langa aceste multiple beneficii, demne de luat in seama, cea mai buna apa este aceea care diminueaza riscul unui atac de cord, diminueaza riscul de cancer al colonului si riscul ca femiele sa faca cancer la san.

Beneficiile hidratarii cu apa alcalina

Apa alcalina se obitne folosind un ionizator care ofera in PH ridicat, cu ajutorul acestuia se elimina toxinele si chimicalele, pastrandu-se mineralele din componeta ei. Pentru a mai obtine apa alcalina se recomanda utilizarea unui stick alcalin, este la indemna oricui si poate avea o durata de viata de aproximativ 1 an. Consumul a minim 2 litri de apa alcalina zilnic, reda organismului o energie foarte mare, astfel sunt tinute la distanta simptome neplacute precum: oboseala, durerile de cap, gandirea confuza si de ce nu depresia. De asemenea pierderea in greutate este un avantaj demn de luat in seama, intrucat daca organismul este hidratat corespunzator cu apa, acesta nu mai are aceeasi nevoie de a se alimenta cu mancare si astfel vom manca mai putin. Consumul apei de cea mai buna calitate aduce beneficii si epidermei, astfel se elimina riscul aparitiei nedoritelor acneei, sau uscarea pielii. Hidratarea in permanenta a organismului cu apa, poate avea efecte anti – imbatranire, astfel toxinele se elimina datorita consumului de apa. Acest efect anti – imbatranire vine pe fondul eliminarii toxinelor si deseurilor din organism, iar aceasta apa este bogata in antioxidanti care previn imbratranirea.

Moda printre ciclişti

 În mod sigur ţi s-a întâmplat să treci pe lângă cel puţin un biciclist  echipat ca şi cum ar participa la “Tour de France”. Mi se pare atât de amuzant cum se iau ei aşa în serios, când de fapt majoritatea abia dacă reuşesc să dea o tură de parc. Par a iesi la o defilare de modă, una a costumelor de ciclism. Tind să cred că s-a lansat un nou trend şi că noi ceilalţi, care optăm pentru o plimbare clasică cu bicicleta, în haine sport cât mai confortabile, suntem în afara tendinţelor. Cum ne permitem oare să nu iesim echipaţi corespunzător? Cum de nu am fost ridicaţi până acum de “fashion police”? Poate în  curând o sa vedem şi alte accesorii la pachet cu aceste minunate costume.
 
O prietenă a ţinut chiar să îmi spună că a depăşit, pedalând, un cuplu de biciclişti “sportivi cu cască şi toate cele”. Întrebarea ei a fost: “De ce sunt atât de echipaţi din moment ce sunt amatori”? O întrebare bună, de altfel, pe care mi-o pun şi eu de fiecare dată când văd astfel de personaje. Asta şi : “A ajuns până şi ciclismul un sport de lux? “. Pentru că nu oricine îşi permite să cumpere un astfel de echipament.Apoi îi vezi cum îşi dau importanţă, pedalând, poate timp de jumătate de ora, în spandex. Să fim seriosi...
 
A nu se întelege de aici că am ceva cu adevăraţii ciclişti, pentru că îi poţi deosebi în mod clar, pe cei care sunt cu adevărat profesionişti de cei care doar vor să fie in trend, când de fapt sunt doar nişte snobi, costumaţi .
 
Eu rămân cu simplile plăceri ale vieţii şi optez în continuare pentru o plimbare mai tonică, cu bicileta, alături de prietenul meu. E o placere pe care nu pot să mi-o stric purtând ceva atat de inconfortabil. Am luat exemplul de la bunicul meu, care şi acum , încă preferă mersul cu bicileta. Şi nu a avut nevoie de nici un echimament, nici când era tanar, nici acum şi o face de fiecare dată cu aceeaşi plăcere ca în tinereţe.
 
Nu mai complicaţi oameni buni lucrurile, nu aţi aflat nici până acum că simplitatea e mai importantă şi mai apreciată decât orice altceva?

Ce este dragostea?

Dragostea e cel mai de preţ sentiment, cel mai greu de definit cuvânt, dragostea vine când nu te aştepţi şi te mâgâie ca o pală de vânt, e ceea ce găseşti privind în ochii ei, pacea pe care cel mai mult o cauţi, tot ceea ce vrei. Dragostea nu are superlativ, ea este superlativul.
 
Dragostea e zeul dintâi, câteodată dragostea este ultimul lucru cu care  rămâi, atunci când le-ai pierdut pe toate celelalte, poţi să ii spui iluminare că de fapt e o lumanare, ultima care arde la căpătâiul umanităţii. Dragostea nu are legi, ea este legea, dragostea nu are urechi, ochi, gura dar e auzită, văzută, gustată, simţită.Dragostea e noroc la momentul potrivit, la locul potrivit, deşi ea nu trăieşte în timp şi spaţiu pentru că are puterea de a te duce oriunde, oricând atunci când o simţi. Dragostea ne face puternici dar oamenii cred în contrariul acestei afirmaţii pentru că facem lucruri iraţionale atunci când îşi exercită puterea. Ei bine nu, din dragoste facem lucruri frumoase. Dragostea te face sa fii de două ori mai sensibil la sunete, culori, lumini.Când iubeşti, totul e într-o aromie perfectă pentru că îţi găseşti echilibrul, liniştea şi pacea, în cel de lângă tine. Nu mai există teamă, neputinţă, gânduri apăsătoare.Dragostea este un lucru personal.Dragostea te face un om mai frumos, mai sigur pe tine, mai intelept, mai pur, mai pregătit pentru viaţă, pentru o viaţă in doi, pentru că o familie începe întotdeauna cu doi. Dragostea nu poate fi incadrata intr-un tipar anume, pentru ca ea sparge toate tiparele. Desi o astepti toata viata, merită toată aşteptarea pentru că doar ea îţi dă un sens.      
      
Eu rămîn veşnic îndrăgostită pentru că vreau, pentru că pot, pentru că nu m-ascund, pentru că eu cred că e mai mult decât un alt  cuvânt.

Care este diferenta dintre hoteluri 4 stele si hoteluri 5 stele?

Desi avem acces la atatea informatii, inca exista o confuzie si un sistem cumva dezorganizat in ceea ce priveste ratingul hotelurilor, care se fac, in general, cu stele de la 1 la 5. Diferenta dintre un hotel de o stea si unul de 5 stele poate fi evidenta, dar diferenta dintre hoteluri de 4 stele si hoteluri de 5 stele poate fi extrem de subtila.

Dotarile/facilitatile hotelului

La 4 stele, acestea pot fi room-service 24/7, portar si valet parking. La 5 stele, hotelul trebuie sa aiba cel putin un spa luxos, restaurant “gourmet” si late check-in.

Dotarile camerelor

Diferentierea se face si din punctul de vedere al camerelor – cele de 4 stele sunt stylish, cu un mobilier de calitate si un design unitar, dar cele de 5 stele au camere care se incadreaza in categoria lux. Camerele din hoteluri 4 stele au paturi mari, de tipul “queen sau king size bed” si neaparat scaune extra, perne si pilote de calitate, mini-bar si produse de baie branduite. Cele de 5 stele au bai cu marmura sau granit, chiuvete duble, sistem audio surround, jaluzele controlabile electronic si flori proaspete.

Servicii

Tipurile de servicii sunt poate cea mai distinctiva caracteristica prin care se pot separa hotelurile de 4 stele de cele de 5. Cele de 4 stele asigura servicii de calitate clientilor, printre care servicii de ingrijire a copilului, mancare la piscina si asistenta pentru rezervari si achizitionarea biletelor. Personalul din hotelurile de 5 stele personalizeaza serviciile clientului, folosind numele clientului si anticipand nevoile acestuia. In hotelurile de cinci stele, atentia la detalii este extrem de importanta, de aceea si diferenta de pret intre cele categorii – putem spune ca cele de  4 stele sunt hoteluri ieftine, cand comparam cu cele de 5 stele.

Decor

Hotelurile de 4 stele au un decor stylish, cu mobilier de calitate superioara, in timp ce decorul celor de cinci stele este “extraordinar in orice privinta”, dupa cum spune un specialist din industrie. In plus, hotelurile de patru stele au un lobby cu piese de mobilier scumpe, de designer, iar cele de 5 stele au piese de arta in lobby si mereu flori proaspete.

Prima iubire

Iubirea e un sentiment pe care toata lumea l-a trait cel putin o data in viata. Oricine isi aminteste cu placere de prima iubire. Acel moment in care ti-ai vazut prima data partenerul si ai simtit fluturasi in stomac. Sentimentul puternic ce  iti dadea senzatia ca poti face orice, dar absolut orice, pentru persoana iubita. Din clipa in care ochii vi s-au intalnit, gandurile tale nu se indreptau decat catre acel chip fermecator.
Despre aceasta prima iubire ar fi putut sa iti spuna oricine orice lucru negativ,  fiindca ar fi fost degeaba. Primul sarut, prima strangere de mana,  prima imbratisare, toate aceste senzatii vin parca sa invaluie sentimentul iubirii cu farmecul sau idilic. Iubirea nu poate fi exprimata, in cuvinte, ci mai degraba prin fapte.Iar prima iubire, indiferent ca e cea mai frumoasa, sau lasa rani adanci, nicodata nu va fi uitata. Prima iubire, marcheaza, maturizeaza, si intareste sufletul. Oricine a trait aceasta senzatie stie despre ce vorbesc. Unii au norocul sa traiasca cu prima lor iubire toata viata. Se cunosc, se iubesc, isi unesc destinele, isi incununeaza dragostea cu un copil, si traiesc fericiti. Altii insa, traiesc iubirea aceasta intens, si dintr-o data din nimic, se stinge, ca o flacara in ploaie. Prima iubire nu se uita niciodata. Iubirea aceasta o porti in suflet o eternitate, o  povestesti, o retraiesti la fiecare amintire.

Cautarea unei locuinte

Cautarea unei locuinte este un proces complex, de durata dar in acelasi timp placut si hotarator pentru viitorul individului sau a entitatii familiale. Casa visurilor noastre nu este intotdeauna cea pe care ne-o permitem, insa este cea care ni se potriveste fiecaruia in parte si in care se regaseste proiectia propriilor dorinte.

In momentul in care pornesti intr-o astfel de aventura trebuie sa te asiguri ca ai la indemana toate instrumentele necesare pentru a reusi. Unul dintre acestea este cautarea pe site-urile de anunturi imobiliare. Aici postarile sunt dintre cele mai diverse iar filtrele de cautare iti usureaza mult munca. Pe langa instrumentele necesare reusitei trebuie sa cunosti foarte bine datele problemei iar aceasta suna cam asa: care este bugetul de care dispun, vreau apartament sau casa, cate camere imi permit, care va fi locatia aleasa (zona, cartierul), de ce amplasare vreau sa dispuna (etaj, punct cardinal, sa nu fie pe colt, bloc nou sau vechi), ce amenajari si dotari doresc sa aiba (cu centrala sau fara, imbunatatiri sau nu, mobilat sau nemobilat) etc.Toate acestea sunt intrebari la care este necesar sa cunoastem raspunsul dinainte intrucat ”dragostea la prima vedere” in astfel de tranzactii poate fi un inamic al viitorului nostru.

Revin la instrumentele necesare si la publicitatea prin anunturi imobiliare caci pe aceasta din urma o consider principalul suport in activitatea de cautare, intrucat iti ofera libertatea de alegere, diversitatea optiunilor si nu in ultimul rand o vizibilitate maxima a pietei. Conceptul imobiliar este construit pe acest concern de anunturi imobiliare. Chiar daca aceasta piata cunoaste sau nu termenul de criza ea trebuie sa fie permanent pregatita sa ofere educatie atat cumparatorilor cat si vanzatorilor.

Fluxul imobiliar este si va ramane mereu o constanta in viata romanilor ce au mostenit genetic simtul proprietatii. Asadar, cumpararea unei locuinte ajunge sa devina o prioritate la un moment dat.

Ceainaria Tabiet – un loc de joaca al adultilor

Multi „oameni mari” si-au pastrat inima de copil si cumva, ei ridica moralul celor care au luat viata mult prea in serios si asta nu in sensul tocmai bun al cuvantului. Cativa dintre acestia au decis chiar sa molipseasca sufletele prafuite de griji si prea mult stres si au deschis Ceainaria Tabiet, un loc cochet ascuns intr-o curte din zona Aviatorilor, chiar in apropierea metroului, in care muzca frumoasa, relaxarea, atmosfera prietenoasa si mancarea buna se impletesc cu succes cu …joaca.

Inca de la intrarea in ceainarie esti intampinat de sutele de jocuri colorate simetric aranjate pe rafturi astfel ca pofta pentru joaca nu intarzie sa apara. Bruschetele delicioase, salatele naturale si bauturile dintre cele mai speciale (sucuri exotice, ceaiuri, cafele, creme de ciocolata, vinuri aromate) sunt doar cateva dintre bunatatile pe care le poti descoperi la Tabiet. Ce mi-a palcut la Tabiet a fost atmosfera vintage pe care nu am mai intalnit-o altundeva; cele cateva ore petrecute acolo mi-au lasat senzatia intoarcerii in timp in micile orase englezesti cu barulete si cafenele in lumina obscura, oamenii din toate categoriile si tipologiile uniti de un scop comun: jocul si calmitatea care pluta in aer. La Tabiet am simtit ca timpul nu trece sau ca, daca trece, nu mai e nimic apoi de facut in afara jocului, a discutiilor interminabile, somnului dulce si a unei alte stari de spirit.

Toata lumea, de la copii, liceeni, studenti pana la oameni care isi petrec ziua la birou punand lumea la cale, se aduna seara acolo pentru a se juca. Si asta mi s-a parut fascinant. De regula, imi place sa descopar locuri noi, sa le analizez, sa studiez oamenii si sa-mi notez ce am remarcat deosebit fata de celelalte locuri in care am fost. Si aproape intotdeauna gasesc ceva frumos acolo unde merg; acel ceva care ii da specificitate si il face remarcabil, acel ceva care te face sa revii. Iar la Tabiet revin pentru ca timpul sta in loc, pentru ca un loc insufletit, pentru ca imi palce sa descopar ca mutrele triste din timpul zilei se destind seara cand incep sa se joace, pentru ca imi place ceaiul si-mi place sa culeg stari, vorbe, imagini in bagajul sufletesc personal.