Nu de putine ori am auzit in parc, la gradinita, la scoala, in locurile de joaca pentru copii, sau am vazut pe strada mame plangandu-se de copiii lor extrem de agitati. Nu putine sunt cazurile in care copiii, mai ales baieti, nu stau locului o clipa, nici macar la un film, in sala de asteptare la cabinetul medical, la cumparaturi, urla, tipa, se tavalesc pe jos daca nu primesc ceea ce vor, alearga de colo colo, vorbesc tare si agitat, dau din maini...
Spunem ca sunt copii agitati, nervosi, adesea ii suspectam de ADHD si ne gandim ce or face parintii respectivi de nu incearca sa remedieze situatia in care se afla copilul lor. Adesea parintii merg cu copilul la psiholog, iar diagnosticul este in cele mai multe cazuri ADHD – un sindrom de hiperactivitate si deficit de atentie, mult mai comun baieteilor si care “afecteaza” foarte muti copii ai zilelor noastre. In realitate, cred cu tarie ca este o gaselnita a medicilor si a psihologilor, pentru a eticheta niste copii altminteri normali, poate mai sensibili la mediul inconjurator, dar pe care ii tulbura extraordinar de tare toti stimulii la care sunt expusi zilnic. Desene animate violente, jucarii cu tenta violenta, muzica cu beat-uri agitate, si chiar si povesti in care pana nu moare cineva, pana nu vezi o lupta intre bine si rau nu e povestea poveste.
In toata marea de psihologi care trimit copilul mai departe pentru investigatii si arunca o suspiciune de ADHD asupra lui, mai exista si psihologi inteligenti, care trec dincolo de aparente si care inteleg sa interactioneze cu copilul la alt mod, sa ii vorbeasca, sa il descopere, sa incerce sa realizeze ce anume il tulbura si cum este el in afara acelor stimuli zgomotosi si agitati. Iar acesti psihologi am avut surpriza sa vad ca recomanda parintilor mai nou carti cu povesti crestine pentru copii, povesti de suflet. Asta in schimbul povestilor cu implicatii negative (Alba ca Zapada, de pilda, unde mama vitrega incearca de patru ori sa o omoare in diferite moduri pe fata).