Atat in Romania, cat si peste Prut, in Republia Moldova, „sora Romaniei” indelung chinuita, prelucrarea metalului a fost o indeletnicire care a inflorit mai ales prin secolul XX. Astfel, in fiecare asezare rurala mai mare existau ateliere de prelucrare a metalului care asigurau necesarul de unelte pentru mai toate gospodariile din zona in care erau infiintate.
De la unelte pentru munca la camp - fel de fel de coase, seceri, sape etc.- pana la cele pentru gospodarie-ciocane, ferestraie, cutite, topoare, securi, foarfece pentru tuns oile sau carlige pentru pescuit-atelierele si muncitorii de acolo isi dadeau silinta, ca si acum, in putinele zone unde inca mai exista atelierul traditional, sa aduca metalul la o forma utila omului simplu. Cea mai intalnita tehnica de prelucrare era cea la rece, adica se lua metalul si i se dadea o forma oarecare prin supunerea la lovituri repetate de ciocan/baros pana cand, de pilda, se confetiona partea metalica a secerei.
Prelucrarea la cald era mai complicata pe vremuri, insa mult mai simpla acum cand avem industrii care ne-au aratat cum se foloseste focul puternic si temperaturile mari pentru modelarea metalului.
In prezent, in atelierele moderne pentru prelucrarea fierului se lucreaza cu utilaje speciale, care au si o gama variata de accesorii prelucrarea metalului, cum ar fi panze pentru metal, burghie, tije prelungitoare sau universaluri cu bacuri. Pentru ca aceste accesorii prelucrarea metalului sa va fie de folos trebuie sa invatati mai intai, daca intentionati sa va castigati banul zilni din asa ceva, cum se prelucreaza corect metalul-sunt cursuri care se pot plati sau exista pe internet resurse indeajuns pentru a capata abilitati primare de lucru cat sa va descurcati cu o bucata de fier ce urmeaza sa fie prelucrata.
Pe vremuri, aramarii si caldararii, adesea niste grupuri putin diferite de rromi, faceau celebrele vase de arama-cu rol decorativ sau de uz casnic, dar si acoperisuri de biserica, fara sa aiba accesorii prelucrarea metalului asa de evoluate ca astazi si totusi faceau o treaba extraodinara. In esenta, ei topeau, caleau si decaleau metalul, batandu-l intre faza de calire si decalire. Simplu si eficient.
Nu trebuie sa uitam nici de aurarit si argintarit, pentru care se foloseau monede destul de multe si de pretioase la vremea respectiva, util in special pentru bijuterii de tot felul sau pentru confectionarea de obiecte de cult si de uz casnic. Pentru decorare se folosea tiparul de piatra sau chiar din ceara, iar pentru obiectele de cult era preferata stantare…
Asadar, cine are o astfel de afacere iese pe plus chiar si pe timp de criza pentru ca se cauta oriunde, indiferent cat de saraca sau bogata e zona.