Oripilare

Duminica dimineata plec de la impletitorul de cosuri. Nu vreau sa dau ochii cu el. Nu pot. Sunt oripilat de ceea ce i-am facut. Casandra, nevasta lui, nu mai spune nimic. Probabil ca nici ea nu se simte mai bine. Sunt mihnit si indignat. Nu-mi sta in obisnuinta sa profit de bunatatea oamenilor. Adesea ma gindesc, in strafundul meu, sa fug, sa ma ascund undeva, pe un virf de munte, cit mai departe de lume si de oameni. Poate ca acolo, in singuratate, voi gasi raspunsuri la toate intrebarile mele, la rostul meu, daca am avut vreodata sau mai am vreun rost, ori daca n-am facut degeaba umbra pamintului. Regret nespus raul pricinuit Emei, Vanessei, Cristinei, si altora, de care am uitat, si cred c-ar fi fost mai bine sa fi murit, pentru binele celorlalti.

Ma opresc la un restaurant, primul pe care-l intilnesc in cale, si cer ceva de mincare si de baut. - Pina vine comanda, zice roscata din spatele tejghelei, poti sa-mi spui cine te-a suparat asa de tare? - Viata, raspund fara sa ma gindesc prea mult. Blestemata asta de viata! Femia ma cintareste din ochi. - Eu cred ca te-a lasat nevasta sau ai fost dat afara de la servici! - Nu m-a dat nimeni afara, am plecat singur! marturisesc. M-am incurcat, intr-adevar, c-o femeie, dar n-am fost niciodata casatorit! - Si ai dat bir cu fugitii ca sa scapi de ea? - Se poate spune si asa! - Daca te intereseaza, continua roscata pe acela ton, am nevoie de un ajutor de bucatar. Nu-ti trebuie experienta neaparat! Nici carte de munca! Un chelner pirpiriu imi pune tava cu comanda in fata. - Sa nu-mi ceri bon ca n-am! ma previne el, rinjind cu gura pina la urechi. Sau cere-i sefei! adauga, aratind catre femeia de la tejghea. Face o suta de lei! Platesc fara sa obiectez si ma intorc spre femeie. - Cred ca am sa accept, spun. Cum platesti? - La zi, raspunde pe loc, ca si cind s-ar fi asteptat s-o intreb. Dupa munca! Simbata si duminica esti liber. - Gasesc vreo gazda prin imprejurimi? - Daca nu esti prea pretentios, poti sta aici! Am citeva camere pentru personal! Platesti numai utilitatile! - Perfect. - Programul este de la 9 la 9, cu pauza de masa la amiaza. In timp ce maninc, ma gindesc cit de ciudata este viata asta.Uneori iti ia totul, alteori iti da prea mult. Si ma mir, in sinea mea, desigur, cum am acceptat atit de usor sa lucrez intr-o bucatarie de restaurant.

Am lucrat si in alte locuri mai rele, e drept, dar parca n-am acceptat niciodata o munca fara sa ma gindesc. La fel de adevarat este ca n-am negociat niciodata cu o roscata, cu ochii verzi, care promite mai mult decit lasa sa se vada, bazindu-ma doar pe intuitie, pe suconstient. - Mioara, imi zice roscata, aratind catre o slabatura jalnica, rujata violent, se ocupa de cazari, de formalitati, de instalare, de tot. Tine aproape! Ma iau dupa dinsa plictisit. Cladirea e in spatele restaurantului, o vila patratoasa, din lemn, supraetajata, cu mai multe camere. - Preferi la parter sau la etaj? ma intreaba slabatura. Sint locuri si sus, si jos!! - Ar fi de preferat sus, zic, dar ma multumesc si jos! Te las pe tine sa alegi! Slabatura imi arunca o privire piezisa. - Nu agreez glumele, proaste, cu subinteles! Vei sta la etajul 1, camera 5. La 4 sta sefa, iar la parter, tanti Veronica, bucatareasa sefa, Veronica si Melisa, chelneritele, toate cu sotii lor, daca te intereseaza! Ai vreo obiectie? - Niciuna. - Wc-urile si baile sunt comune, sper sa nu fie vreun impediment! - Nici vorba. - Exista, totusi, si cite o chiuveta in fecare camera! Intrebari? - Una singura! Esti casatorita? Slabatura clatina din cap. - Nu obisnuiesc sa raspund la intrebari personale, dar azi fac o exceptie: nu. Pentru orice problema ma suni la numarul asta! adauga si-mi pune in mina o carte de vizita. Ma refer la probleme administrative, desigur, ca sa nu intelegi altceva! Zarurile fusesera aruncate. Stiam din experienta ca lucru spus, chiar si pe jumatate, ramine si scocioraste adesea in memorie.Urc scarile si-mi iau in primire apartamentul, o camera eleganta, draguta chiar, cu televizor, frigider, masina de spalat si multe altele. Spre seara primesc vizita de curtuazie a roscatei. - Cum te simti aici? ma intreba in stilul ei direct, inconfundabil. - Singur, raspund. - Casatoreste-te atunci! Ori cauta-ti pe cineva! - Nu-i tocmai atit de simplu! obiectez. - Miine o sa fii mai optimist!ma incurajeaza ea.Daca vrei ti-o trimit pe Melisa sa-ti tina de urit! Si ea are probleme cu singuratatea! Pleaca, raspindind in urma un miros de parfum delicat. O aud apoi intrind in camera alaturata si rizind la remarcile unei voci de barbat. Nu mult dupa aceea ma trezesc cu Melisa, o fata maruntica, imbracata intr-un costum strimt de blugi - M-a rugat sefa sa-ti tin de urit! Poti sa-mi spui, Melisa! - Am crezut ca glumeste, ii raspund, dar , sa stii, ma bucur! Eu sunt nou pe aici! Fa-te comoda! Se aseaza pe canapea zimbind. - Vrei sa-ti cint? - Conteaza ce vreau eu?o intreb - Bineinteles. Daca nu vrei, nu cint! Din camera vecina razbate vocea roscatei protestind, opunindu-se, probabil cuiva, care vorbeste inabusit, apoi se aude o busitura si scirtiitul unui pat. - Astia nu pierd timpul! zice Melisa chicotind.Vrei sa mai stau? - Desigur, de-abia ai venit! ii raspund. Mai bine dezbraca-te! Ramine in niste chilotei albastri si in sutien. Intre timp ma dezbrac si eu O iau pe genunchi si incep s-o mingii. Ride si se dezmiarda, imi cauta buzele. Cind isi da seama ca am intrat, pe linga chilotei, izbucneste in hohote. Se agita. Apoi izbucneste deodata in plins. - Sa nu te opresti, zice, asa patesc mereu, cind fac dragoste, imi vine sa pling. Te speri? - Nu, ii raspund si o intind pe spate. De ce sa ma supar? O inconjor cu bratele, ii strivesc sinii, o framint ca pe un aluat, ii iau picioarele pe umar. Accepta totul scincind. - Si la fundulet! imi sopteste la un moment dat. Cu grija! N-am mai facut asta, dar incerc. Reusesc in cele din urma, se gidila la atingerile mele repetate, intra in ritm, plinge si ride in acelasi timp.Termin scurt si violent, lasind-o fara rasuflare. - Era sa ma omori! se plinge ea in timp ce se imbraca. Parca n-ai mai vazut femeie de o suta de ani! - Ca tine, raspund, chiar ca n-am mai vazut! Adorm imediat dupa plecarea ei si visez ca zbor pe deasupra restaurantului, ca incerc sa cobor din inalturi, si ca nu reusesc. Ma zvircolesc in pat si gem de furie. In zori ma trezesc desteptat de vocea roscatei. - E aproape noua, lenesule! imi striga ea din usa. La treaba! Aici mai facem si treaba! O las sa se apropie, sa traga de mine, apoi o insfac. Se zbate, inabusit, de frica sa n-o auda barbatul din camera vecina, si-o bag sub plapuma. Nici nu-si mai da seama ca stau peste dinsa si ca o posed de ceva vreme, iar cind realizeaza e prea tirziu. Ii dau drumul in cele din urma. - Daca vrei sa plec, plec! ii spun. Nu m-am putut abtine! - Ti-am zis eu ceva? imi sopteste ea, aranjindu-si hainele. N-a fost rau! A doua oara sa-mi spui si mie! Si sa ma lasi sa ma dezbrac! Acum vino sa te prezint bucataresei! Bucatria este impresionanta, la fel si bucatareasa sefa, tanti Veronica, o femeie de vreo doua sute de kilograme, cum ii spun toti. Roscata ma prezinta, apoi se retrage, facindu-mi din ochi. - Ce stii sa faci? ma ia in primire bucatareasa. As fi vrut pe cineva calificat! - Nu prea stiu multe, zic, dar pot sa invat! - Da` ce crezi tu, ca eu sint dadaca! Sterge-o de aici pina nu te articulez cu ceva! - Incearca numai! o provoc, nemultumit de atitudinea ei. Iti rup capul, asa mare cum esti! - Si ce-mi mai faci? se otaraste ea. Nu-ti dai seama ca te pot bate mar cu melesteul! -Pina iei tu melesteul, te pun cu rotile-n sus si-ti fac ce nu ti-a facut nimeni! Bucatareasa se holbeaza la mine. - Nu cred ca esti intreg la minte! - Probabil. Sar asupra ei, incordat ca un arc, hotarit sa-i inchid gura. Contactul cu bucatareasa, contrar aparentelor, este agreabil, diafan, fiind pufoasa, parca umflata cu aer. Saltul meu neasteptat o sperie, se intoarce si o rupe la fuga. Se impiedica de un sac de cartofi si cade pe burta. Fusta, destul de scurta si strimta pentru un asemenea corp, plesneste la spate, lasind vederii doua fese uriase, de un alb imacult, rotunde ca doua mingi de fotbal. Nu are nimic pe dedesubt, iar, din pozitia aceea, observ o mostoca rozie de carne, atirnind curios, acoperita de un stufaris negru de par. Nu ma mai obosesc s-o intorc, ma sprijin de cele doua fese, ca de doua dealuri, si intru destul de greu, ( ma asteptam sa ma pierd inauntru!), provocindu-i un spasm.Continui, simtind-o cooprind, intrind in miscarea aceea de dute-vino de piston, insotita de tot felul de zgomote si icneli. Dupa ce termin se ridica incet, radiind, zimbind-mi cu subinteles, si-mi trece mina prin par. - Ii spun sefei ca te accept! Curata si tu niste cartofi! - Daca imi arati cum, zic, cu cea mai mare placere! - Promite-mi ca vii si la noapte, se izmeneste ea schimbind vorba, si curat eu toti cartofii! Iti tin si o portie pe cinste, ai sa vezi! - Promit, o linistesc. Numai sa nu dau de bucluc! - Nu-ti face griji, dragule! Barbatu-miu, vine intodeauna la sfirsit de saptamina, sa ma duca acasa cu masina. Stau la nr.1, la parter! In timp ce-mi omor timpul privind la Veronica, care graviteaza in jurul plitei cintind, ma navalesc din nou gindurile negre si-mi vine sa vomit. Constat ca lucrurile acelea oripilante, se repeta, imbracind aceleasi forme aberante, pe care, in fond, le detest. N-am fost asa inainte de boala. Ceva s-a petrecut cu mine. Sint victima unor instincte, de necontrolat. Tot ce fac nu are un scop precis. Sint doar reflexe. O lupta cu slabiciunile omenesti. Urmez parca linia unui destin implacabil, incercind sa supravietuiesc in rau. N-am nicio identitate, nu am pe nimeni, sint in afara oricariei logici, ca si cum n-as exista. Poate chiar nu exist iar faptele mele sunt doar pareri. De ce n-as n-as da crezare legistului, care m-a declarat mort! Sau judecatorului? Ce probeaza faptul, la urma urmei banal, ca sint. Peregrinarile astea blestemate? Femeile din viata mea? Lipsa oricarui orizont? Ajung in tot felul de locuri uitate de Dumnezeu, intimplator, stau o vreme, apoi plec fara sa prind radacini undeva. Ca si acum, in locul acesta neobisnuit, unde parca sint asteptat. - E trei, imi spune Veronica, gata cu treaba! Poti sa pleci! Ne vedem diseara! - Neaparat, aprob fara nicio tragere de inima. O las sa plece, imputindu-mi in gind cum de-am putut profita de ea, redesteptinu-i sperante la care renuntase, probabil, de mult. Merg la restaurant, unde roscata ma felicita si-mi baga in palma o suta de lei. Alaturi de ea vad un barbat, ii zice Vladimir, cum o auzisem si ieri seara, prin pereti spunindu-i, si deduc ca-i sotul ei. Cind ma uit in alta parte sau las impresia ca sint neatent, o mingie pe fund ori ii strecoara mina pe sub fusta. - Bag seama, imi spune el cind roscata iese pentru o clipa afara, bag seama ca te cam holbezi la nevasta-mea! Nu cumva sa te legi de ea ca fac moarte de om! - Nu ma leg, ii promit. - Asta noapte am fost cam vocal, te rog sa ma scuzi! - Fa, mai bine, ceva cu patul ala, sa nu mai scirtie! - Scirtie orice i-ai face! imi sopteste el tragind cu ochiul la usa. Mai ales pe ultima suta de metri! Am auzit tot ce-ai facut cu Melisa aseara! I-am tras-o si eu! - Foarte bine. Ies din restaurant si merg sa ma culc. Pe hol zaresc o fata de statura mijlocie, blonda, tinind de ham un catel alb, pufos. Ma aplec sa-l mingii, sa ma joc cu el, catelul mirie, nu ma lasa sa-l ating, latra infuriat. - Nu accepta straini! Imi explica fata. Nu cumva esti cel nou? Mi-a spus Melisa ceva, dar n-am bagat de seama. Pe mine ma cheama Verona, sunt chelnerita la restaurant! Nu bei o cafea la mine? Imi ridic ochi, urmarindu-i piciarele subtiri, plesnind de sanatate, soldurile cu linii armonioase, siini bogati, gata sa plesneasca in spatele bluzei, si ma hotarasc. - Beau, ii raspund, poate cad la pace cu Pusi! - Poate, dar nu cred! Nu lasa pe nimeni sa se apropie de mine! Camera Veronei e la fel cu a mea. Ma lasa singur cu Pusisi, ducindu-se, probabil, sa aduca o cafea. Javra mirie necontenit, ma enerveaza, i-i dau un picior, proiectindu-l de un perete. Schelalaie, se intoarce, se gudura de picioarele mele, recunoscindu-mi parca autoritatea. Veronicai nu-i vine sa creada. - Pusi, baiatule, zice, ce faci, n-o mai aperi pe mama! O imping pe spate, brusc, trecind peste efuziunile ei cu catelul, i-i ridic fusta de matase pina la briu, si-o ciupesc. Nu pare surprinsa. Io fi povestit Melisa cum imi tinuse de urit. Si se conformeaza. Raspunde. Isi balangane picioarele caraghios in timp ce-si scoate chiloteii rosii, tanga, apoi bluza si sutienul. - Sa ai grija, imi sopteste, ! - Bine, ii raspund si ma aburc deasupra ei. Intru direct fara sa ma mai ajut de mina, iar ea ma primeste oftind, tragindu-se putin inapoi. - N-o baga si tu toata! imi sopteste cu repros, ajunge atit! Dupa o vreme o aud din nou. - Acum poti s-o lasi toata! Termin, intr-un sfirsit, cum ma rugase, si ma las usor pe-o parte. - N-am baut cafeaua! zic. M-ai invitat la o cafea, daca imi amintesc! - Da, imi reproseaza ea din nou, dar tie numai la cafea nu-ti era gindul! E pe masa! Ma ridic si-mi beau cafea, iar ea dispare undeva pe hol, probabil, la baie. N-o mai astept si plec. Ies afara in aerul rece al noptii. Primul impuls, pe care il incerc, este acela sa plec. Sa fug de locul acesta. Ceea ce si fac. Alerg pe un drum de tara, prin praf si noroi. Imi tin respiratia si alerg. Il dau dracului de restaurant! Ma legasem de toate femeile de acolo! Scapase doar slabatura, pe care, curios, o vad oprin masina, in dreptul meu. - Salut! imi striga. Ai iesit la plimbare! - Plec! ii raspund. Tu ce faci pe aici? Nu te-am prea vazut in ultima vreme? - Am fost la mama, la spital, zice. De ce pleci! - Nu stiu, asa simt, marturisesc. Plec, pur si simplu! -Te-a suparat cineva? Stiu ce sefa e cam rea de musca, dar asta place barbatilor! Sta cu fundul pe capota masinii, la un pas de mine, trebuind doar sa intind mina si s-o ating. Tentatia e mare. Si nu mi-o pot cenzura. E numai piele si os. Mi-o apropii, in timp ce ea imi opune o rezistenta formala. Ajunge din nou cu fundul pe capota masinii, tragindu-ma peste ea. O bijbii pe dedesubt cu miinile, si-o am asa, complicat, intr-un picior, ignorind pericolul si ridicolul situatiei. - Daca vrei te duc inapoi si stau cu tine! imi zice dupa ce termin. Cind vrei tu! - Nu ma intorc, ii spun, poate vii tu cu mine! - Nu, nu pot. Aici e familia mea.. Am si un copil de crescut! - Pacat, spun si plec mai departe, lasind-o fara replica, derutata si, probabil, insarcinata, cocotata acolo pe capota masinii, inerta, incapabila sa se smulga de temerile ei, fara sa mai zica nimic. Intunericul devine tot mai intens, vad niste luminite departe, iar in urma nu indraznesc ma uit, nu cumva sa ma traga ata inapoi, la restaurantul acela de pomina, unde Veronica inca ma mai asteapta. Incerc sa ma eliberez de reflexele acestea stranii, sa redevin omul care am fost, s-o iau de la capat, linistit, fara excese, sa-mi gasesc jumatatea, Ema sau cine-o fi, cu care sa traiesc in armonie, departe de alte tentatii, de alte femei, intr- lume mai buna, cu oameni cinstiti, cum imi doresc sa fiu si eu. Imi propun sa fiu mai echilibrat, mai atent cu viata mea, dar si cu vietile altora, in care nu am dreptul sa ma amestec, sa intru cu bocancii, ca acum. Luminitele pe care le-am vazut mai inainte vin de la un schit, singura asezare din mijlocul acestui pustiu, vreu sa trec mai depaete, dar ceva ma impinge sa ma opresc, sa bat la portile acele ferecate. Imi deschide un calugar barbos. - Ce cauti pe aici, straine? ma intreaba el. Ridic din umeri. -Nu stiu, zic. M-am trezit, pur si simplu, in locul acesta! N-am familie, rude, cunostinte, serviciu, nimic! Nici nu stiu cine sint! - Trebuie sa vorbesti cu parintele Elefterie, zice omul binevoitor. Vino cu mine! Ma conduce intr-o chilie, unde zaresc un batrin straveziu, impovarat de ani, care abia se poate ridica din pat. Calugarul barbos ii spune citeva cuvinte despre mine si ma lasa cu batrinul. - Stii ce cauti? ma intreaba el direct. Fiindca, bag seama, cauti ceva! - Stiu ca vreau sa ma schimb, sa fiu din nou cel care am fost, raspund. Ma caut pe mine insumi! Ii povestesc despre boala mea, despre peregrinarile mele, despre tot, iar el ma asculta tacut, clatinind, din cind in cind, din cap. - Cind diavolul vrea sa piarda pe cineva, zice, ii ia sufletul, il lasa in intunric, asa cum esti tu! Esti credincios? - Nu prea, raspund. Inainte mai mergeam la biserica, dar dupa aceea, dupa boala, n-am mai fost! - Am inteles! incuviinta el. Nu vreau sa te fortez, dar ca sa te regasesti, va trebui sa stai o vreme aici! Esti pregatit sa induri postul si rugaciunea? - Nu am de ales, raspund, stergindu-mi o lacrima. Daca plec de aici, o iau de la capat! - Si nu mai vrei? - Nu. - Asta-i cel mai importat lucru! Sa nu traiesti cu impresia ca te retine cineva cu forta! Ai venit de buna voie, rami de buna voie! Ma da in grija unui calugar la fel de batrin. Acesta imi prezinta chilia in care urmeaza sa stau, bisericuta de lemn, si tot el imi aduce mincarea si ma conduce la slujbe. Viata simpla si austera de acolo imi face bine, imi ocupa tot timpul, ma linisteste. Uneori imi revin in minte amintiri din trecutul meu apropiat, dar mi le reprim, incerc sa scap de ele, facind semnul crucii, si ma rog, cum ma invata toata lumea de aici.

- Te-ai gindit ce-ai sa faci dupa ce pleci de aici? ma intreaba parintele Elefterie intr-o zi. Trebuie sa te gindesti si la asta. - M-am gindit sa ramin aici pina la capatul vietii! ii raspund. - Nu-i o idee rea. Dar mai gindeste-te! Esti inca tinar! Hotarirea insa este luata, e definitiva. N-am la ce sa ma mai gindesc. Stiu ca dincolo de portile schitului incepe Iadul. Calvarul. Nu mai am putere sa ma intorc. S-o iau de la capat. Sa orbecaiesc…