Neamurile in vizita

Cand eram mica de abia asteptam sa vina musafiri la noi. Stiam ca o sa vina matusa cu unchiul la noi, si implicit si verisoarele noastre. Asta insemna distractie la maxim, rasete, suc la greu, prajituri cat incape. Ce mai, un adevarat festin. Si daca se nimerea sa mai fie si ziua de nastere a vreunui membru al familiei, era si mai fain. Intindea mama o masa ca in povesti.

 Veneau de obicei pe la amiaza si plecau seara. Uneori mai repede, in cazul in care nu era vacanta, fiindca a doua zi era zi de mers la scoala. Azi insa nu prea imi place sa vina neamurile in vizita. Nu de alta dar cam uita sa plece. Si eu nu am intotdeauna chef de povesti despre ce a mai facut verisoara aia si verisorul celalalt. Insa nu prea pot sa-i dau afara, asa ca musai trebui sa inghit situatia si sa par cea mai fericita. Adevarul e ca la noi nu prea vin multe rude in vizita. Una singura. Si credeti-ma ca e suficient. De ce? Fiindca erau momente in care venea in vizita pe la 20 sau 21, si pleca pe la 1 sau 2 noaptea. Iar noi a doua zi trebuia sa plecam la munca. Nici nu are rost sa va zic ce greu ma trezeam dimineata.
 
De asta eu cand merg in vizita la cineva, chiar daca ma simt bine, mai si plec acasa. Adica nu ma fac amnezica si uit sa mai ies pe usa. Ma gandesc totusi ca omul la care am venit in vizita, mai are treburi de facut. Mai are de strans dupa mine, de spalat un vas, poate vrea sa fac omul un dus. Chestii din astea. In fine, in ziua de azi, nu toata lumea are bun simt. Ar fi tare frumos daca s-ar cumpara de pe la toate colturile. Poate ar fi lumea mai buna.