Scuze…


Poţi să fii complet în lipsa celui drag?
Erau doi la început ,Domnişoara şi El …Erau dieriţi , erau îndrăgostiţi. Aveau ca templu o grădină , o gradină de roze .  Răsuflări , suspine , sărutări şi atingeri ..toate se simţeau în acea grădină .Nu exista timp , erau atingeri , nu existau alţii , erau doar ei .Probabil ca o răzbunare a destinului, el fu răpit de soartă şi dus în locuri străine….desi venise lângă ea .. era atât de departe…Aşa începea sfârşitul?
Domnişoara îl aştepta totuşi zilnic în grădina de roze. Dar cu timpul grădina începu să se usuce , devenea tristă şi parcă sărată . Păsările care-i ţineau de urât Domnişoarei până la venirea lui, au plecat ….a rămas singură într-o umbră de culoare . Ar fi vrut să fie o un strop de ploaie , sa cadă pe sol şi să fie absorbită de roze , să se usuce o dată cu grădina …Dar nu se putea ….
Seca de lacrimi, el o vedea şi nu avea ce-i face ….îi simţea durerea şi suferinţa…ar fi vrut să îi fie gând să-i spună să-l uite , ar fi vrut să fie furtună să distrugă grădina…dar nu putea …
Se puseră în genunchi amândoi şi începură să plângă ..şi printr-o enigmă, lacrimile li se împleticeau,stropii de ploaie şi lacrimile, deveneau pârâuri ce izvorau din suflet …unele învolburate ce izvorau din sufletul fetei , altele liniştite şi calme ce izvorau din sufletul băiatului….Pentru o clipă s-au simţit din nou , a fost o secundă , sau mai puţin,  dar fata înţelesese parcă mai mult decât misterele universului, Înţelesese …
Se ridică şi plecă din gradină …plecă din acele locuri pentru un an . Când se întoarse găsi grădina uscată dar parcă mai frumoasă . O mai hărţuiau unele amintiri ..dar trecu peste …clădi un palat în acel loc , cu o grădină interioară , grădina uscată … În afara palatului făcuse o gradină de vis , cu flori din mii de soiuri ,cu arbori şi fântâni… Deveni Domnă …..şi se mută de la palat ..lăsându-l în grija slujnicelor ….Dar în fiecare săptămână venea la palat şi luă câte o petală de roză , pe care şi-o punea în medalion …vroia să îi încălzească cineva inima …..Trecură anii făr’ de ştire ..grădina se împuţina în flori …..Şi se ajunse la ultima petală …Doamna o lua şi la sfârşitul săptămâii, după terminarea ritualui, se stinse dar se stinse cu un zâmbet pe faţă cei trăda viaţa sufletului , se stinse cu petala în mână….
Trebuia să trăiască o viaţă fără sufletul ei pereche …..a ales o viaţă alături de un fără suflet , a ales viaţa care îi arăta cât de mult îi lipseşte ce-a pierdut , dar asteptarea s-a sfârşit şi cei doi au acum altă grădină , altă grădină   de roze ….