Cainele

La casa din fata blocului meu traieste un ciine (un pechinez mic si indracit!), caruia i-as rupe cu multa placere gitul sau l-as arunca intr- gura de canal. Nu urasc ciinii, dar acesta a reusit sa ma scoata din sarite. La miezul noptii sau la trei dimineata, cind e somnul mai dulce, se apuca de latrat: ba la un ciine care trece strada, ba la o femeie, care se intoarce de la serviciu, ba fara nici un motiv.

Are o voce ascutita, insinuanta, care te zgiriie la creier. De la o vreme am inceput sa arunc cu tot felul de obiecte in el ( fara efect, aceasta il facea sa latre mai tare!), sa chem Politia, Pompierii, Protectia Mediului, nici nu mai stiu pe cine am mai chemat. Inutil. Latratul ciinelui ( spuneau ei ) se incadra in parametrii prevazuti de lege, asa ca singura solutie era sa-i rup gitul sau sa-l otravesc.

Am incercat-o si pe asta, dar javra ( ca sa vezi!) nu minca de la oricine, nici de pe drum, fiind educata sa manince doar de la stapin. M-am resemnat, in cele din urma, incercind sa dorm ziua si sa ma gindesc noaptea cum poate un ciine sa impinga la nebunie un om!